Evoluția designului grafic în industria de gaming

La început au fost simple jocuri pe calculator, într-o variantă aproape de nerecunoscut astăzi. Puține personaje, mișcări rudimentare și repetitive. Grafica și designul grafic au jucat rolul central în apariția și dezvoltarea unei ramuri ce aduce anual profit de milioane de euro.

Grafica este un element cheie în industria de gaming pentru că permite o experiență de joc senzorială, dar jocurile video au pornit doar de la câțiva pixeli pe un ecran. În timp, jocurile au evoluat în adevărate opere de artă, cu un design grafic excepțional în care personajele au expresii faciale complexe și unice. Astăzi utilizatorii pot fi integrați în jocurile video şi urmări concomitent emisiuni preferate sau tenis live online, fără a închide jocul.

Dacă vrem să înțelegem evoluția designului grafic online trebuie să observăm cum dezvoltarea tehnologică a computerelor a permis apariția jocurilor cu grafică superioară.

Istoria designului grafic pe calculator

Evoluția designului și a graficii pe calculator a mers mână în mână cu evoluția tehnologiei acestora. Motivul pentru care jocurile video erau atât de primitive în trecut a fost memoria limitată a calculatorului (sau RAM – Random-access memory). Capacitatea de a stoca coduri era mică. Jocul foarte popular ATARI 2600, lansat în 1977, aproape nu avea RAM. În prezent, utilizatorii de jocuri video au la dispoziție console și calculatoare cu tehnologie care permite o grafică hiperrealistă, extrem de acaparantă.

Industria jocurilor video a explodat în anii 1990, când dezvoltatorii de jocuri online au creat o grafică tot mai realistă iar computerele au evoluat într-o manieră accesibilă publicului larg. Acest lucru a făcut posibil apariția divertismentului în casele noastre. Succesul imens al jocului Battle Arena Toshinden s-a datorat unei grafici superioare și a comenzilor de joc avansate.

Grafica video a făcut tranziția spre contemporan prin utilizarea animației pentru personajele jocurilor. Astfel, grafica redă natural mișcarea umană precum mers, alergat și secvențele de luptă, devenind indiscutabil una dintre cele mai iubite ramuri ale realității virtuale disponibile astăzi.